Gimnastica românească: istoria decăderii

Montreal 1976. O fetiță de 14 ani din Onești își execută exercițiul la paralele, în timpul concursului pe echipe de la Jocurile Olimpice. Nadia oferă publicului 20 de secunde de perfecțiune. Tabela a arătat atunci nota 1.00, iar antrenorul gimnastei, Bela Karolyi, a aflat abia după discuția cu juriul faptul că eleva sa tocmai obținuse prima notă de 10 din istoria Olimpiadei.

București 2015. În sala de antrenament a Clubului Sportiv Școlar nr.2, o fetiță în vârstă de 10 ani se antrenează pe un șir de saltele ponosite. Anne-Mary a devenit în urmă cu câteva săptămâni campioană națională la Junioare III, într-o competiție desfășurată la Deva. Domnul antrenor  – care a solicitat să nu-i fie publicat numele în acest articol – îmi povestește despre una dintre saltelele pe care se antrenează fetele. „Ar putea fi piesă de muzeu.” E aceeași pe care se antrena și el când era copil.

Mă uit în jur și văd aparatele pe care ar trebui să se înalțe viitoarele campioane. Toate aceste aparate sunt vechi, unele dintre ele recondiționate. Domnul profesor îmi arată câteva poze cu aparatul de la sărituri, înainte de a-i fi făcute câteva îmbunătățiri. Și acestea din banii antrenorilor, la fel ca mai toate investițiile din sala de antrenament. „Pentru că tot la bani ajungem”, îmi spune.

Federația asigură prea puțin din necesarul întreținerii unui club de gimnastică, iar sponsorizările sunt greu de obținut, mai ales pentru cluburi ca CSȘ2. Părinții sunt cei ce asigură deplasările fetelor la diversele competiții și, după cum am menționat deja, eventualele îmbunătățiri aduse echipamentelor cu care lucrează sportivele, sunt făcute din inițiativa antrenorilor. Cu ce contribuie statul? Statul asigură salariile domnilor antrenori, a căror valoare variază în funcție de experiență. De exemplu, după mai mult de 20 de ani de antrenorat, salariul nu depășește 1500 de lei. După cum povestește doamna Liliana, cei care ar trebui să ghideze pașii viitoarelor noastre campioane preferă drumul străinătății. Liliana Plisca tocmai ce a revenit de la concursul internațional desfășurat la Marsilia, unde a participat în calitate de arbitru și menționează faptul că a întâlnit antrenori români ce lucrează pentru loturile franceze și belgiene.

“Credeți că realitatea este ceea ce vedeți în competiții la televizor?”

Unul dintre românii care construiesc povești de succes în străinătate este Adrian Stan. Acesta a plecat din țară în 1992 și este unul dintre arhitecții evoluției gimnasticii din Marea Britanie. Cu câțiva ani în urmă, Nicolae Forminte vorbea despre faptul că în Anglia există liste de așteptare pentru fetițele care vor să se înscrie la cluburile de gimnastică.  Iar roadele investițiilor și strategiilor britanice încep să se vadă. La Mondialele din acest an, Marea Britanie a fost a treia în concursul pe echipe, după SUA și China, și înaintea Rusiei. Toate acestea în timp ce numărul centrelor de gimnastică din România continuă să scadă. După cum spune și domnul profesor, „credeți că realitatea este ceea ce vedeți în competiții la televizor? Vreți informații? Uitați-vă cum se antrenează acești copii și extrageți informațiile.”

Sumele alocate de Ministerul Tineretului și Sportului pentru gimnastică au urmat o pantă ascendentă în ultimii ani, pentru ca în 2015 să se ajungă la 5,2 milioane de lei. Potrivit unui articol publicat la începutul acestui an, principalul criteriu după care sunt alocați banii este acela al potențialului „de calificare şi de obţinere de medalii la Jocurile Olimpice de la Rio 2016”. Totuși, gimnastica este pe un surprinzător loc cinci în topul bugetelor. Surprinzător dacă este să privim din punct de vedere istoric, deoarece gimnastica este sportul care a adus României cele mai multe medalii la Olimpiade, nu mai puțin de 72, dintre care 25 de aur. Mai mult decât atât, țara noastră a avut gimnaști pe podiumurile olimpice la fiecare ediție, din 1976 încoace.

Trecutul de aur al gimnasticii românești cade însă în umbra unui prezent îngrijorător. În urma Campionatului Mondial de Gimnastică de la Glasgow, România a ratat calificarea directă la Jocurile Olimpice de anul viitor din Brazilia, atât la feminin, cât și la masculin. Niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să se califice în finală, iar singurele medalii aduse de delegația României au fost cucerite de Larisa Iordache (bronz în finala la individual-compus) și de Marian Drăgulescu (argint la sărituri). Sportivilor români le mai rămâne șansa turneului preolimpic, din luna aprilie a anului viitor.

Ce va fi mai departe? „Calificarea la Olimpiadă este o certitudine. Vă asigur”, declară președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, într-o scrisoare prin care răspunde criticilor venite din partea președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache.

O certitudine este și că viitorul acestui sport se clădește în săli precum cea de lângă Gara Obor din București. Săli care nu fac altceva decât să îndepărteze tinerele talente de minunata lume a gimnasticii. „Încerc să creez o atmosferă plăcută”, mai adaugă domnul profesor. Ce-i drept, omul sfințește locul. Dar și pentru aghiasmă e nevoie de bani, iar rugăciunile sunt doar un ecou șters al uralelor ce învăluiau cândva o sală din Montreal.

Articol publicat iniţial pe blogul Strafraum

sursa foto